Sistemele antiefracţie sunt concepute pentru a proteja căile prin care un infractor poate pătrunde într-o clădire şi sustrage obiecte de valoare.
Scopul acestui sistem este de a îmbunătăţi securitatea locurilor protejate prin mijloace specific în funcţie de elemental protejat.

Un lucru important este faptul că sistemele de alarmă antiefracţie şi componentele lor sunt clasificate prin grade, pentru a indica nivelul de securitate oferit. Gradele de securitate ţin seama de nivelul de risc la efracţie, în funcţie de natura locurilor protejate, de evaluarea conţinutului locurilor protejate şi de profilul posibililor intruşi.
Gradul de securitate şi clasa de mediu impun practic configuraţia optimî a sistemului de alarmă antiefracţie.

Un sistem antiefracţie trebuie să conţină o serie de componente astfel:
– Centrală de detecţie şi alarmare, prevăzută cu software de operare propriu şi elemente de armare/dezarmare locale;
– Detectoare de prezenţă pentru interior şi exterior, cu posibilitatea reglării sensibilităţii de detecţie şi imunitate la perturbaţii electromagnetice;
– Contacte magnetice folosite pentru protejarea uşilor şi ferestrelor, pot fi instalate în punctele de acces vulnerabile, asigurând o protecţie perimetrală;
– Tastatură ce permite armarea şi dezarmarea întregului sistem, pentru programarea centralei, pentru comenzi speciale, pentru afişarea stării sistemului şi pentru citirea istoriei de evenimente;
– Sisteme de avertizare audio şi optice;
– Elemente de alarmare la distanţă – comunicator telefonic, interfaţă de conectare la dispeceratul de supraveghere
– Acumulatori ce menţin sistemul în funcţiune după căderea sursei principale de energie electrică în funcţie de consumul sistemului şi de capacitatea acumulatorilor.